Cum ajungem sã ne cunoastem oamenii?

Pentru a ajunge sa avem performante individuale sau de grup care sa ne multumeasca si sa ne satisfaca, pentru a ne cunoaste limitele superioare dar si inferioare, pentru a ne cunoaste puterile dar si slabiciunile care ne pot ajuta sau nu în activitatile noastre lucrative, inovative, creative sau de control, avem nevoie de cunoastere si de autocunoastere. Aceasta cunoastere si autocunoastere ia mai multe forme: de la latura profesionala la cea sociala si pâna la cea individuala.
Cum putem sa facem acest lucru, dar nu într-o maniera empirica si chiar birocratica de cele mai multe ori? Multi angajatori se limiteaza la prevederile Legii 319/2006 care stipuleaza modul în care se face examinarea medicala si cea psihologica în vederea angajarii, autorizarii profesionale sau pentru avizarea periodica. De multe ori angajatorul este multumit cu fisa de aptitudini care este documentul final eliberat si semnat de catre medicul de medicina muncii, document obligatoriu pentru angajarea oricarui salariat, sau pentru autorizarea personalului în diferite profesii conform normelor legale.


Avizul psihologic este parte din dosarul medical, dar a devenit formal pentru ca nu semnifica de fiecare data daca persoana evaluata are aptitudini si competente psihologice pentru a îndeplini functia si postul încredintat. De ce se întâmpla acest lucru?
Pentru ca pentru a face o evaluare psihologica profesionala minimala pentru orice functie sau post este necesara o metodologie specifica, probe specifice care sa fie licentiate, etalonate si esantionate pe populatie româneasca si aplicabile profesiilor solicitate conform cerintelor din fisele posturilor si din regulamentele de ordine interioare. Acestea presupun investitii substantiale din partea psihologului dar si din partea angajatorului care daca întelege ca o evaluare psihologica profesionista este de fapt o investitie reala în oamenii sai o va solicita. Psihologul specialist în psihologia muncii si organizationala este cel abilitat în conditiile legii sa faca evaluarile pentru stabilirea aptitudinilor psihologice necesare îndeplinirii functiei si postului încredintat, la angajare, periodic, la cerere sau pentru autorizare. Pentru a proceda într-un mod profesionist, si pentru ca evaluarile sa fie obiective este necesar sa se stabileasca conditii specifice într-un cadru securizant, sa se foloseasca metodologia aprobata de catre Colegiul Psihologilor, tehnicile si probele acreditate. Toate acestea necesita o baza materiala bogata pentru teste, probe, aparate care sa poata oferi informatii pertinente, reale, obiective despre peroanele evaluate cu un grad maxim de confidentialitate.  Aceste aspecte fac parte din „bucataria interna” a fiecarui cabinet psihologic acreditat pentru a presta astfel de servicii în conditiile legii.
Timpul necesar unei astfel de evaluari este în functie de specificul si complexitatea functiei evaluate si variaza de la o ora la câteva ore. Preturile sunt variabile: de la câteva zeci de lei la câteva sute de lei, în functie de gradul de complexitate
cerut de functie si post. Câti dintre angajatori investesc în cunoasterea personalului atât la angajare cât si ulterior în evolutia lor?
Exista programe performante care pot evalua psihologic personalul, cu teste profesionale care au o predictibilitate maxima privind evolutia acestuia în timp. Astfel se poate evalua personalitatea, comportamentul, aptitudinile generale:
inteligenta verbala, inteligenta practica, inteligenta situationala, inteligenta emotionala, inteligenta eductiva, memoria, tipurile de atentie; stilul de învatare, stilul de munca, motivatia individuala, motivatia organizationala, capacitatea
de comunicare, relationare, socializare, ritmul si capacitatea de conducere a subordonatilor.
În urma unor astfel de evaluari profesioniste se întocmesc niste rapoarte psihologice individualizate care vor putea fi folosite ulterior pentru dezvoltarea personala a angajatilor. În felul acesta pot disparea din peisaj subiectivismul sefului
raportat la calitatile,aptitudinile, atitudinile si capacitatile reale ale fiecarui angajat. Se elimina diletantismul si evaluarea empirica „la ochi”.
Se poate afla, cunoaste si întelege despre fiecare angajat în parte: ce poate, ce nu poate, ce vrea, ce nu vrea, cât este dispus sa dea sau nu, cât de motivat este sau nu, cât de loial este sau nu… ce masuri de prevenire, stopare a comportamentelor
neadecvate pot fi folosite cu rezultate maxime.Ce solutii sunt mai bune pentru rezolvarea situatiilor tensionate concrete aparute în colectivitati? Este important pentru o institutie sa-si cunoasa personalul? Merita sa investeasca în el?
Raspunsul cred ca este unul singur : da! În realitate sunt totusi putini care o fac într-un mod corect, profesionist si care tin cont atât de aspectele profesionale, umane si economice.
Legislatia prevede prin Codul Muncii (Capitolul II, art.40 litera f) ca angajatorul are dreptul sa „stabileasca obiectivele de performanta individuala, precum si criteriile de evaluare a realizarii acestora”. Astfel legiuitorul arata cadrul legal unde se vor regasi atât obiectivele de performanta individuala cât si criteriile de evaluare. Regulamentul de ordine interioara si fisa de post vor prezenta obligatoriu aceste cerinte precum si modul cum se va face evaluarea. Totusi interpretarea este de multe ori gresita.
Competentele cum se evalueaza? Care sunt competentele care se evalueaza? Ce rol are psihologul în aceasta problema? Acestea sunt întrebari care sunt puse tot mai des.
Raspunsurile le pot da corect doar specialistii. Evaluarea competentelor profesionale se face în general intern, dar se poate face si prin acontarea unui evaluator extern acreditat.
Evaluarea competentelor personale – psihologice se va face printr-o evaluare psihologica profesionista facuta de un psiholog atestat si autorizat pentru astfel de evaluari raportata la cerintele fisei postului, la solicitarile specifice fiecarei organizatii în parte. În acest fel se va evita orice fel de subevaluare sau supraevaluare, iar rezultatele vor fi obiective.
În urma acestor actiuni se pot întocmi programe pentru cresterea coeziunii echipelor, programe pentru diminuarea si înlaturarea efectelor stresului psihic în organizatii, programe de perfectionare si dezvoltare personala pentru personal.
Solicitati evaluari psihologice profesioniste, licentiate care prezinta rapoarte psihologice detaliate precum si o interpretare profesionista a acestora de catre specialisti. Investiti în personalul dumneavoastra pentru a-i cunoaste, pentru a-i pregati, pentru a-i îndrepta, pentru a-i întelege, pentru a-i dezvolta ! În acest fel, de fapt investiti în viitorul si siguranta institutiei dumneavoastra!
Daca doriti sa aflati si sa cunoasteti mai multe despre aceste aspecte, despre evaluarile psihologice profesioniste pentru personal si organizatii, despre solutiile care le puteti folosi în rezolvarile de probleme, atunci nu ezitati si contactati-ne!
Veti beneficia de cele mai bune servicii de evaluare si consiliere pentru psihologia muncii si organizationala, pentru psihologia aplicata în servicii si în resurse umane. Totul la standarde foarte înalte, cu o paleta diversificata de tehnici si
metode psihologice, confidentialitate si profesionalism.

Cum ajungem sã ne cunoastem oamenii?