Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319 din 14/07/2006, publicată în M.of. nr. 646 din 26/07/2006.

 

Descarca document in format PDF – click aici

Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
(1) Prezenta lege are ca scop instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătăţirii securităţii şi
sănătăţii în muncă a lucrătorilor.
(2) Prezenta lege stabileşte principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale,
protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi accidentare,
informarea, consultarea, participarea echilibrată potrivit legii, instruirea lucrătorilor şi a
reprezentanţilor lor, precum şi direcţiile generale pentru implementarea acestor principii.
Art. 2
Convenţiile internaţionale şi contractele bilaterale încheiate de persoane juridice române cu
parteneri străini, în vederea efectuării de lucrări cu personal român pe teritoriul altor ţări, vor
cuprinde clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă.
CAPITOLUL II: Domeniu de aplicare
Art. 3
(1) Prezenta lege se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât şi private.
(2) Prevederile prezentei legi se aplică angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor lucrătorilor.
Art. 4
(1) Fac excepţie de la prevederile art. 3 alin. (1) cazurile în care particularităţile inerente ale
anumitor activităţi specifice din serviciile publice, cum ar fi forţele armate sau poliţia, precum şi
cazurile de dezastre, inundaţii şi pentru realizarea măsurilor de protecţie civilă, vin în
contradicţie cu prezenta lege.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) trebuie să se asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor,
ţinându-se seama de principiile stabilite prin prezenta lege.
Art. 5
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
a) lucrător – persoană angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii, elevii în
perioada efectuării stagiului de practică, precum şi ucenicii şi alţi participanţi la procesul de
muncă, cu excepţia persoanelor care prestează activităţi casnice;
b) angajator – persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu cu
lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/sau unităţii;

1 Textul este actualizat pina in august 2008 si cuprinde modificarile aduse prin Hotarirea 355/2007, Ordinul
706/2006, Hotarirea 1136/2006, Hotarirea 1091/2006, Hotarirea 1058/2006, Hotarirea 1050/2006, Hotarirea
1049/2006, Hotarirea 1048/2006, Hotarirea 1051/2006.

2
c) alţi participanţi la procesul de muncă – persoane aflate în întreprindere şi/sau unitate, cu
permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în
vederea angajării, persoane care prestează activităţi în folosul comunităţii sau activităţi în regim
de voluntariat, precum şi şomeri pe durata participării la o formă de pregătire profesională şi
persoane care nu au contract individual de muncă încheiat în formă scrisă şi pentru care se poate
face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă;
d) reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor – persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, în conformitate cu
prevederile legale, să îi reprezinte pe aceştia în ceea ce priveşte problemele referitoare la
protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în muncă;
e) prevenire – ansamblul de dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele procesului
de muncă, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale;
f) eveniment – accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul
procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană dată
dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane
angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională sau legată de
profesiune;
g) accident de muncă – vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută
profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice,
invaliditate ori deces;
h) boală profesională – afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau
profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă,
precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de
muncă;
i) echipament de muncă – orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în muncă;
j) echipament individual de protecţie – orice echipament destinat a fi purtat sau mânuit de un
lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea să îi pună în
pericol securitatea şi sănătatea la locul de
muncă, precum şi orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv;
k) loc de muncă – locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii
şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care lucrătorul are
acces în cadrul desfăşurării activităţii;
l) pericol grav şi iminent de accidentare – situaţia concretă, reală şi actuală căreia îi lipseşte doar
prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice moment;
m) stagiu de practică – instruirea cu caracter aplicativ, specifică meseriei sau specialităţii în care
se pregătesc elevii, studenţii, ucenicii, precum şi şomerii în perioada de reconversie profesională;
n) securitate şi sănătate în muncă – ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop
asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii,
integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de
muncă;
o) incident periculos – evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul
tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfuncţionalitatea unei activităţi sau a unui
echipament de muncă sau/şi din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat
lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost posibil să
producă pagube materiale;
p) servicii externe – persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/unităţii, abilitate să
presteze servicii de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, conform
legii;
q) accident uşor – eveniment care are drept consecinţă leziuni superficiale care necesită numai
acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de muncă cu o durată mai mică de
3 zile;
r) boală legată de profesiune – boala cu determinare multifactorială, la care unii factori
determinanţi sunt de natură profesională.
CAPITOLUL III: Obligaţiile angajatorilor
SECŢIUNEA 1: Obligaţii generale ale angajatorilor
Art. 6
(1) Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele
legate de muncă.
(2) În cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de
responsabilităţile sale în acest domeniu.
(3) Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere
principiului responsabilităţii angajatorului.
Art. 7
(1) În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru:
a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;
b) prevenirea riscurilor profesionale;
c) informarea şi instruirea lucrătorilor;
d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă.
(2) Angajatorul are obligaţia să urmărească adaptarea măsurilor prevăzute la alin. (1), ţinând
seama de modificarea condiţiilor, şi pentru îmbunătăţirea situaţiilor existente.
(3) Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2) pe baza
următoarelor principii generale de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de muncă,
alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în vederea reducerii
monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra
sănătăţii;
e) adaptarea la progresul tehnic;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin
periculos;
g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea
muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din mediul de muncă;
h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie
individuală;
i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.
(4) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, ţinând seama de natura activităţilor
din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are obligaţia:
a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea
echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea
locurilor de muncă;

b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi
metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului
securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor
întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;
c) să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în
muncă, atunci când îi încredinţează sarcini;
d) să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu
lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă;
e) să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să fie
permis numai
lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate.
(5) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, atunci când în acelaşi loc de muncă
îşi desfăşoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi şi/sau unităţi, angajatorii acestora
au următoarele obligaţii:
a) să coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea şi igiena în
muncă, luând în considerare natura activităţilor;
b) să îşi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei lucrătorilor şi prevenirii riscurilor
profesionale, luând în considerare natura activităţilor;
c) să se informeze reciproc despre riscurile profesionale;
d) să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale.
(6) Măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio
situaţie obligaţii financiare pentru lucrători.
SECŢIUNEA 2: Servicii de prevenire şi protecţie
Art. 8
(1) Fără a aduce atingere obligaţiilor prevăzute la art. 6 şi 7, angajatorul desemnează unul sau
mai mulţi lucrători pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi de activităţile de prevenire a
riscurilor profesionale din întreprindere şi/sau unitate, denumiţi în continuare lucrători
desemnaţi.
(2) Lucrătorii desemnaţi nu trebuie să fie prejudiciaţi ca urmare a activităţii lor de protecţie şi a
celei de prevenire a riscurilor profesionale.
(3) Lucrătorii desemnaţi trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini
obligaţiile ce le revin prin prezenta lege.
(4) Dacă în întreprindere şi/sau unitate nu se pot organiza activităţile de prevenire şi cele de
protecţie din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie să recurgă la servicii externe.
(5) În cazul în care angajatorul apelează la serviciile externe prevăzute la alin. (4), acestea
trebuie să fie informate de către angajator asupra factorilor cunoscuţi că au efecte sau sunt
susceptibili de a avea efecte asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi trebuie să aibă acces la
informaţiile prevăzute la art. 16 alin. (2).
(6) Lucrătorii desemnaţi trebuie să aibă, în principal, atribuţii privind securitatea şi sănătatea în
muncă şi, cel mult, atribuţii complementare.
Art. 9
(1) În toate cazurile, pentru a se ocupa de organizarea activităţilor de prevenire şi a celor de
protecţie, ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau de riscurile la care sunt
expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii, se
impune ca:
a) lucrătorii desemnaţi să aibă capacitatea necesară şi să dispună de mijloacele adecvate;

b) serviciile externe să aibă aptitudinile necesare şi să dispună de mijloace personale şi
profesionale adecvate;
c) lucrătorii desemnaţi şi serviciile externe să fie în număr suficient.
(2) Prevenirea riscurilor, precum şi protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor trebuie să fie
asigurate de unul sau mai mulţi lucrători, de un serviciu ori de servicii distincte din interiorul sau
din exteriorul întreprinderii şi/sau unităţii.
(3) Lucrătorul/lucrătorii şi/sau serviciul/serviciile prevăzute la alin. (2) trebuie să colaboreze
între ei ori de câte ori este necesar.
(4) în cazul microîntreprinderilor şi al întreprinderilor mici, în care se desfăşoară activităţi fără
riscuri deosebite, angajatorul îşi poate asuma atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă pentru realizarea măsurilor prevăzute de prezenta lege, dacă are capacitatea necesară în
domeniu.
(5) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei stabileşte prin norme metodologice de
aplicare a prevederilor prezentei legi capacităţile şi aptitudinile necesare, precum şi numărul
considerat suficient, prevăzute la alin. (1) şi (4).
SECŢIUNEA 3: Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor, pericol grav şi
iminent
Art. 10
(1) Angajatorul are următoarele obligaţii:
a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea
lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii, ţinând seama de
alte persoane prezente;
b) să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte
primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri.
(2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care aplică
măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor.
(3) Numărul lucrătorilor menţionaţi la alin. (2), instruirea lor şi echipamentul pus la dispoziţia
acestora trebuie să fie adecvate mărimii şi/sau riscurilor specifice întreprinderii şi/sau unităţii.
Art. 11
(1) Angajatorul are următoarele obligaţii:
a) să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui pericol
grav şi iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori
care trebuie să fie luate pentru protecţia lor;
b) să ia măsuri şi să furnizeze instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească lucrul
şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol
grav şi iminent;
c) să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un pericol grav şi
iminent, în afara cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate.
(2) Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de muncă şi/sau o zonă
periculoasă nu trebuie să fie prejudiciaţi şi trebuie să fie protejaţi împotriva oricăror consecinţe
negative şi nejustificate pentru aceştia.
(3) Angajatorul trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru propria
securitate sau a altor persoane, atunci când şeful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat,
toţi lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate cu cunoştinţele lor şi
cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita consecinţele unui astfel de pericol.
(4) Lucrătorii nu trebuie să fie prejudiciaţi pentru cazurile prevăzute la alin. (3), cu excepţia
situaţiilor în care aceştia acţionează imprudent sau dau dovadă de neglijenţă gravă.

SECŢIUNEA 4: Alte obligaţii ale angajatorilor
Art. 12
(1) Angajatorul are următoarele obligaţii:
a) să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în
muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
b) să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra echipamentului
de protecţie care trebuie utilizat;
c) să ţină evidenţa accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare de 3
zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a
accidentelor de muncă, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. g);
d) să elaboreze pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările legale
rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi.
(2) Prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, în funcţie de natura
activităţilor şi de mărimea întreprinderilor, se vor stabili obligaţiile ce revin diferitelor categorii
de întreprinderi cu privire la întocmirea documentelor prevăzute la alin. (1).
Art. 13
În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de
muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale
în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau
diminuate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;
b) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare,
organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător
condiţiilor de muncă specifice unităţii;
c) să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă,
înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale;
d) să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate;
e) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau aplicarea
reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi
ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor;
f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute
în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin
servicii externe;
g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar
fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă;
h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care
aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi de protecţie
necesare;
i) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia
specifică;
j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării
psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să
asigure controlul medical periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării;
k) să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. e);

l) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a
aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a
substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice;
m) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul
controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;
n) să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de control
şi al cercetării evenimentelor;
o) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la efectuarea
controlului sau la cercetarea evenimentelor;
p) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în
afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viaţa
accidentaţilor şi a altor persoane;
q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor;
r) să asigure echipamente individuale de protecţie;
s) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau al
pierderii calităţilor de protecţie.
Art. 14
Alimentaţia de protecţie se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori persoanelor
care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru şi se stabileşte prin contractul colectiv de
muncă şi/sau contractul individual de muncă.
Art. 15
(1) Materialele igienico-sanitare se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori.
(2) Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun acordarea
acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.
SECŢIUNEA 5: Informarea lucrătorilor
Art. 16
(1) Ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul trebuie să ia măsuri
corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora să primească, în
conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind:
a) riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire
şi protecţie atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul fiecărui post de
lucru şi/sau fiecărei funcţii;
b) măsurile luate în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) şi (3).
(2) Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din orice
întreprindere şi/sau unitate exterioară, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau în
unitatea sa, să primească informaţii adecvate privind aspectele la care s-a făcut referire la alin.
(1), care privesc aceşti lucrători.
Art. 17
Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi sau
reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor,
în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi în conformitate cu prevederile prezentei legi, să aibă acces
la:
a) evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie, prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) şi b);
b) evidenţa şi rapoartele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) şi d);

c) informaţii privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi informaţii
provenind de la instituţiile de control şi autorităţile competente în domeniu.
SECŢIUNEA 6: Consultarea şi participarea lucrătorilor
Art. 18
(1) Angajatorii consultă lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor şi permit participarea acestora la
discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.
(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) implică:
a) consultarea lucrătorilor;
b) dreptul lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor să facă propuneri;
c) participarea echilibrată.
(3) Lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor definiţi la art. 5 lit. d) iau parte în mod echilibrat
sau sunt consultaţi în prealabil şi în timp util de către angajator cu privire la:
a) orice măsură care ar afecta semnificativ securitatea şi sănătatea în muncă;
b) desemnarea lucrătorilor la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1) şi la art. 10 alin. (2), precum
şi cu privire la activităţile la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1);
c) informaţiile la care s-a făcut referire în art. 12 alin. (1), art. 16 şi 17;
d) recurgerea, după caz, la servicii externe, conform art. 8 alin. (4);
e) organizarea şi planificarea instruirii prevăzute la art. 20 şi 21.
(4) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor au dreptul să solicite angajatorului să ia măsuri corespunzătoare şi să prezinte
propuneri în acest sens, în scopul diminuării riscurilor pentru lucrători şi/sau al eliminării
surselor de pericol.
(5) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor sau lucrătorii nu pot fi prejudiciaţi din cauza activităţilor la care s-a făcut referire în
alin. (1)-(3).
(6) Angajatorul trebuie să acorde reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în
domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea drepturilor
salariale, şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi atribuţiile
care decurg din prezenta lege.
(7) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor şi/sau lucrătorii au dreptul să apeleze la autorităţile competente, în cazul în care
consideră că măsurile adoptate şi mijloacele utilizate de către angajator nu sunt suficiente pentru
asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă.
(8) Reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile inspectorilor de
muncă şi inspectorilor sanitari, în timpul vizitelor de control.
Art. 19
În vederea realizării prevederilor art. 16, 17 şi ale art. 18 alin. (1), la nivelul angajatorului se
înfiinţează, se organizează şi funcţionează comitete de securitate şi sănătate în muncă.
SECŢIUNEA 7: Instruirea lucrătorilor
Art. 20
(1) Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire
suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de
informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului său:
a) la angajare;

b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului
existent;
d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrări speciale.
(2) Instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie:
a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri;
b) periodică şi ori de câte ori este necesar.
(3) Angajatorul se va asigura că lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care
desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau unitatea proprie, au primit instrucţiuni adecvate
referitoare la riscurile legate de securitate şi sănătate în muncă, pe durata desfăşurării
activităţilor.
(4) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă au dreptul la instruire corespunzătoare.
Art. 21
(1) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1), (2) şi (4) nu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor
şi/sau a reprezentanţilor acestora.
(2) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1) şi (2) trebuie să se realizeze în timpul programului de
lucru.
(3) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (4) trebuie să se efectueze în timpul programului de lucru,
fie în interiorul, fie în afara întreprinderii şi/sau unităţii.
CAPITOLUL IV: Obligaţiile lucrătorilor
Art. 22
Fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa,
precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol
de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi
afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.
Art. 23
(1) În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22, lucrătorii au
următoarele obligaţii:
a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de
transport şi alte mijloace de producţie;
b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl
înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară
a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor
tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre
care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor,
precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele
suferite de propria persoană;
f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a
face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi
inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;

g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a
permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără
riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.
(2) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) se aplică, după caz, şi celorlalţi participanţi la procesul de
muncă, potrivit activităţilor pe care aceştia le desfăşoară.
CAPITOLUL V: Supravegherea sănătăţii
Art. 24
Măsurile prin care se asigură supravegherea corespunzătoare a sănătăţii lucrătorilor în funcţie de
riscurile privind securitatea şi sănătatea în muncă se stabilesc potrivit reglementărilor legale.
Art. 25
(1) Măsurile prevăzute la art. 24 vor fi stabilite astfel încât fiecare lucrător să poată beneficia de
supravegherea sănătăţii la intervale regulate.
(2) Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurată prin medicii de medicină a muncii.
CAPITOLUL VI: Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor
SECŢIUNEA 1: Evenimente
Art. 26
Orice eveniment, aşa cum este definit la art. 5 lit. f), va fi comunicat de îndată angajatorului, de
către conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoştinţă despre
producerea acestuia.
Art. 27
(1) Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează:
a) inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele aşa cum sunt definite la art. 5 lit. f);
b) asigurătorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi
boli profesionale,
cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporară de
muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora;
c) organelor de urmărire penală, după caz.
(2) Orice medic, inclusiv medicul de medicină a muncii aflat într-o relaţie contractuală cu
angajatorul, conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de boală
profesională sau legată de profesiune, depistată cu prilejul prestaţiilor medicale.
(3) Semnalarea prevăzută la alin. (2) se efectuează către autoritatea de sănătate publică teritorială
sau a municipiului Bucureşti, de îndată, la constatarea cazului.
Art. 28
În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, în care printre victime sunt şi
persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de poliţie rutieră competente vor
trimite instituţiilor şi/sau persoanelor fizice/juridice prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b), în

termen de 5 zile de la data solicitării, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la faţa
locului.
Art. 29
(1) Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează după cum urmează:
a) de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă;
b) de către inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul evenimentelor care au produs invaliditate
evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul
evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă lucrătorilor la angajatorii
persoane fizice, precum şi în situaţiile cu persoane date dispărute;
c) de către Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente
deosebite, precum avariile sau exploziile;
d) de către autorităţile de sănătate publică teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti, în cazul
suspiciunilor de boală profesională şi a bolilor legate de profesiune.
(2) Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal.
(3) În caz de deces al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, instituţia medico-legală
competentă este obligată să înainteze inspectoratului teritorial de muncă, în termen de 7 zile de la
data decesului, o copie a raportului de constatare medico-legală.
SECŢIUNEA 2: Accidente de muncă
Art. 30
(1) În sensul prevederilor art. 5 lit. g), este, de asemenea, accident de muncă:
a) accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea
angajatorului;
b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv
în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţară sau în afara graniţelor ţării, în timpul şi din
cauza îndeplinirii acestor sarcini;
c) accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural-sportive organizate, în timpul şi din cauza
îndeplinirii acestor activităţi;
d) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă
pentru salvarea de vieţi omeneşti;
e) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă
pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public şi privat;
f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul
persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă
organizat de aceştia, în timpul programului de muncă, şi nu se datorează culpei exclusive a
accidentatului;
g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul
lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers;
h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei
fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de
muncă;
i) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei
fizice la care este încadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat de acestea, la o altă
persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe durata normală de
deplasare;
j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele de
lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală,
echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de angajator, dacă

se afla în baie ori în spălător sau dacă se deplasa de la locul de muncă la ieşirea din întreprindere
sau unitate şi invers;
k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate
de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri;
l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române, delegaţi
pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor ţării, pe durata şi traseul prevăzute
în documentul de deplasare;
m) accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări şi servicii pe teritoriul altor ţări,
în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de persoane
juridice române cu parteneri străini, în timpul şi din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;
n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a
pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de practică;
o) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună, viscol, cutremur,
inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul procesului de
muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
p) dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care
îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia;
q) accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a unei
agresiuni.
(2) În situaţiile menţionate la alin. (1) lit. g), h), i) şi I), deplasarea trebuie să se facă fără abateri
nejustificate de la traseul normal şi, de asemenea, transportul să se facă în condiţiile prevăzute de
reglementările de securitate şi sănătate în muncă sau de circulaţie în vigoare.
Art. 31
Accidentele de muncă se clasifică, în raport cu urmările produse şi cu numărul persoanelor
accidentate, în:
a) accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice;
b) accidente care produc invaliditate;
c) accidente mortale;
d) accidente colective, când sunt accidentate cel puţin 3 persoane în acelaşi timp şi din aceeaşi
cauză.
Art. 32
(1) Înregistrarea accidentului de muncă se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
(2) Accidentul de muncă înregistrat de angajator se raportează de către acesta la inspectoratul
teritorial de muncă, precum şi la asigurător, potrivit legii.
SECŢIUNEA 3: Bolile profesionale
Art. 33
În sensul prevederilor art. 5 lit. h), afecţiunile suferite de elevi şi studenţi în timpul efectuării
instruirii practice sunt, de asemenea, boli profesionale.
Art. 34
(1) Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul
autorităţilor de sănătate publică teritoriale şi a municipiului Bucureşti.
(2) Cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmării lor,
precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac de către specialiştii
autorităţilor de sănătate publică teritoriale, în colaborare cu inspectorii din inspectoratele
teritoriale de muncă.

(3) Declararea bolilor profesionale se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
(4) Bolile profesionale nou-declarate se raportează lunar de către autoritatea de sănătate publică
teritorială şi a municipiului Bucureşti la Centrul naţional de coordonare metodologică şi
informare privind bolile profesionale din cadrul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, la
Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale
asigurătorului stabilit conform legii.
(5) Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală
profesională, cât şi ca accident de muncă.
CAPITOLUL VII: Grupuri sensibile la riscuri
Art. 35
Grupurile sensibile la riscuri specifice, cum ar fi: femeile gravide, lehuzele sau femeile care
alăptează, tinerii, precum şi persoanele cu dizabilităţi, trebuie protejate împotriva pericolelor care
le afectează în mod specific.
Art. 36
Angajatorii au obligaţia să amenajeze locurile de muncă ţinând seama de prezenţa grupurilor
sensibile la riscuri specifice.
CAPITOLUL VIII: Infracţiuni
Art. 37
(1) Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana
care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav şi iminent de
producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea de
la un an la 3 ani sau amendă.
(3) Fapta prevăzută la alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un
an sau cu amendă, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare
de la 6 luni la un an sau cu amendă.
Art. 38
(1) Nerespectarea de către orice persoană a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la
securitatea şi sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol grav şi iminent de
producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea de
la un an la 3 ani sau amendă.
(3) Dacă nerespectarea constă în repunerea în funcţiune a instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor,
anterior eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor, pedeapsa este
închisoarea de la un an la 2 ani sau amendă.
(4) Faptele prevăzute la alin. (1) şi (3) săvârşite din culpă se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni
la un an sau cu amendă, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârşită din culpă se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.

CAPITOLUL IX: Contravenţii
Art. 39
(1) Constituie contravenţii faptele săvârşite de angajatorii aflaţi în una dintre situaţiile prevăzute
de prezenta lege.
(2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei încălcarea
dispoziţiilor art. 13 lit. b), c), p) şi r).
(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei încălcarea
dispoziţiilor art. 13 lit. n).
(4) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei încălcarea
dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. a) şi b), art. 13 lit. a), d)-f), h)-m) şi o), art. 20, art. 29 alin. (1) lit.
a) şi ale art. 32 alin. (2).
(5) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.500 lei la 7.000 lei încălcarea
dispoziţiilor art. 7 alin. (4)-(6), art. 8, art. 11 alin. (1) şi (3), art. 13 lit. q) şi s) şi ale art. 27 alin.
(1) lit. a) şi b).
(6) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei următoarele
fapte:
a) încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1), ale art. 10 şi 16;
b) încălcarea dispoziţiilor art. 14, 15 şi ale art. 34 alin. (1).
(7) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei încălcarea
dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi (4), ale art. 17, 19 şi 21.
(8) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei următoarele
fapte:
a) încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. c) şi d), art. 13 lit. g), art. 18 alin. (5) şi (6) şi ale art.
36;
b) încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (5).
(9) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei
nerespectarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind:
a) fabricarea, transportul, depozitarea, manipularea sau utilizarea substanţelor ori preparatelor
chimice periculoase şi a deşeurilor rezultate;
b) prevenirea prezenţei peste limitele maxime admise a agenţilor chimici, fizici sau biologici,
precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman;
c) darea în exploatare sau repunerea în funcţiune, parţială ori totală, a construcţiilor,
echipamentelor de muncă noi sau reparate, precum şi pentru aplicarea proceselor tehnologice;
d) întocmirea şi respectarea documentaţiilor tehnice pentru executarea lucrărilor care necesită
măsuri speciale de siguranţă;
e) folosirea surselor de foc deschis şi fumatul la locurile de muncă unde acestea sunt interzise;
f) prevenirea accidentelor prin electrocutare la executarea, exploatarea, întreţinerea şi repararea
instalaţiilor şi a echipamentelor electrice, precum şi pentru prevenirea efectelor electricităţii
statice şi ale descărcărilor atmosferice;
g) asigurarea şi folosirea instalaţiilor electrice de construcţie adecvate la locurile de muncă unde
există pericole de incendiu sau de explozie;
h) asigurarea celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrică a echipamentelor de
muncă;
i) transportul, manipularea şi depozitarea echipamentelor de muncă, materialelor şi produselor;
j) delimitarea, îngrădirea şi semnalizarea zonelor periculoase;
k) semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă;
l) asigurarea exploatării fără pericole a recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau lichefiate, a
instalaţiilor mecanice sub presiune şi a celor de ridicat, a conductelor prin care circulă fluide sub
presiune şi a altor asemenea echipamente de muncă;

m) utilizarea, întreţinerea, revizia şi repararea periodică a echipamentelor de muncă;
n) asigurarea, marcarea şi întreţinerea căilor de acces şi de circulaţie;
o) asigurarea iluminatului de siguranţă;
p) organizarea activităţii de păstrare, întreţinere şi denocivizare a echipamentului individual de
protecţie;
q) întocmirea documentelor de urmărire a parametrilor funcţionali ai echipamentelor de muncă şi
a rapoartelor de serviciu pentru instalaţiile cu regim special de exploatare;
r) aplicarea metodelor de exploatare minieră, execuţia, exploatarea şi întreţinerea lucrărilor
miniere, realizarea şi funcţionarea sistemului de aeraj, corespunzător clasificării minelor din
punctul de vedere al emanaţiilor de gaze;
s) amenajarea locurilor de muncă pentru lucrul la înălţime, în spaţii închise şi în condiţii de
izolare.
Art. 40
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei neprezentarea
de către serviciile externe a raportului semestrial de activitate.
Art. 41
Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 39 alin. (2) -(9) şi la art. 40 se aplică angajatorilor.
Art. 42
(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (2) -(9) şi la art.
40 se fac de către inspectorii de muncă.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (6) lit. b) şi alin.
(8) lit. b) se fac şi de către inspectorii sanitari din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice şi al
unităţilor subordonate.
(3) În caz de constatare a unei situaţii care se încadrează în prevederile art. 37 şi 38, inspectorii
prevăzuţi la alin. (1) şi (2) vor sesiza de îndată organele de urmărire penală competente, potrivit
legii.
Art. 43
(1) Prevederile art. 39 alin. (2) -(9) şi ale art. 40 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii
procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii
prevăzute de lege, corespunzător faptei pentru care a fost sancţionat, inspectorul de muncă
făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
Art. 44
Angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor
accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite
integral prin prestaţiile asigurărilor sociale de stat.
CAPITOLUL X: Autorităţi competente şi instituţii cu atribuţii în domeniu
Art. 45
(1) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei este autoritatea competentă în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă.

(2) Principalele atribuţii ale Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în acest
domeniu sunt următoarele:
a) elaborează politica şi strategia naţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în
colaborare cu Ministerul Sănătăţii Publice şi prin consultarea cu alte instituţii cu atribuţii în
domeniu;
b) elaborează proiecte de acte normative în vederea implementării unitare a strategiei naţionale şi
a acquis-ului comunitar din domeniu;
c) avizează reglementările cu implicaţii în domeniu iniţiate de alte instituţii, potrivit legii, şi
participă, după caz, la elaborarea unor astfel de reglementări;
d) monitorizează aplicarea legislaţiei pe baza datelor, a informaţiilor şi a propunerilor transmise
de instituţiile aflate în subordine sau coordonare, precum şi ale celor cu care colaborează în
desfăşurarea activităţii;
e) abilitează persoane juridice şi fizice pentru a presta servicii de protecţie şi prevenire în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, denumite în prezenta lege servicii externe, la care se
face referire la art. 8 alin. (4);
f) recunoaşte, desemnează, notifică şi supraveghează laboratoare de încercări, precum şi
organisme din domeniul său de competenţă, în condiţiile legii;
g) coordonează, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, elaborarea programelor de
cercetare de interes naţional în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
h) organizează, împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, activitatea de pregătire generală
şi/sau de specialitate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru instituţiile de
învăţământ;
i) desfăşoară activităţi de informare-documentare, potrivit legii;
j) avizează materiale de informare şi instruire, cum ar fi suporturi de curs, broşuri, pliante, afişe
elaborate de alte persoane juridice sau fizice, în sensul asigurării
concordanţei mesajelor pe care acestea le conţin cu prevederile legislaţiei în vigoare;
k) reprezintă statul în relaţiile internaţionale din domeniul său de competenţă.
Art. 46
(1) Ministerul Sănătăţii Publice, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, este
autoritatea centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică.
(2) Ministerul Sănătăţii Publice îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii în domeniul
sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă:
a) coordonează activitatea de medicină a muncii la nivel naţional;
b) elaborează sau avizează reglementări pentru protecţia sănătăţii în relaţie cu mediul de muncă,
pentru promovarea sănătăţii la locul de muncă, precum şi pentru medicina muncii;
c) supraveghează starea de sănătate a lucrătorilor;
d) asigură formarea şi perfecţionarea profesională în domeniul medicinei muncii;
e) coordonează activitatea de cercetare, declarare, înregistrare şi evidenţă a bolilor profesionale şi
a celor legate de profesiune;
f) autorizează/avizează şi controlează calitatea serviciilor medicale acordate lucrătorilor la locul
de muncă;
g) colaborează cu alte instituţii implicate în activităţi cu impact asupra sănătăţii lucrătorilor;
h) îndeplineşte şi alte atribuţii, conform competenţelor sale în domeniu, reglementate prin legi
speciale.
Art. 47
(1) Inspecţia Muncii reprezintă autoritatea competentă în ceea ce priveşte controlul aplicării
legislaţiei referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.

(2) Instituţia prevăzută la alin. (1) controlează modul în care se aplică legislaţia naţională din
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la toate persoanele fizice şi juridice din sectoarele
prevăzute la art. 3 alin. (1), cu excepţia celor prevăzute la art. 50 alin. (1) şi (2), şi are, în
principal, următoarele atribuţii:
a) controlează realizarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale;
b) solicită măsurători şi determinări, examinează probe de produse şi de materiale în unităţi şi în
afara acestora, pentru clarificarea unor evenimente sau situaţii de pericol;
c) dispune sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de muncă, în cazul în
care constată o stare de pericol grav şi iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională şi
sesizează, după caz, organele de urmărire penală;
d) cercetează evenimentele conform competenţelor, avizează cercetarea, stabileşte sau confirmă
caracterul accidentelor;
e) coordonează, în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică şi cu celelalte instituţii
implicate, după caz, sistemul de raportare şi evidenţă a accidentelor de muncă şi a incidentelor,
iar, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii Publice, sistemul de raportare a bolilor profesionale sau
legate de profesie;
f) analizează activitatea serviciilor externe prevăzute la art. 8 alin. (4) şi propune retragerea
abilitării, după caz;
g) raportează Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei situaţiile deosebite care
necesită îmbunătăţirea reglementărilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
h) furnizează informaţii celor interesaţi despre cele mai eficace mijloace de respectare a
legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Art. 48
(1) Asigurătorul, stabilit de lege, reprezintă autoritatea competentă în domeniul asigurării pentru
accidente de muncă şi boli profesionale.
(2) Instituţia prevăzută la alin. (1) are atribuţii pentru:
a) sprijinirea activităţii de prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a angajatorilor;
b) reabilitarea medicală şi, după caz, psihologică, precum şi compensarea victimelor accidentelor
de muncă şi ale bolilor profesionale;
c) raportarea către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a situaţiilor deosebite care
necesită îmbunătăţirea reglementărilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Art. 49
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii fundamentează ştiinţific
măsurile de îmbunătăţire a activităţii de securitate şi sănătate în muncă şi promovează politica
stabilită pentru acest domeniu.
Art. 50
(1) Ministerul Apărării Naţionale, structurile militare şi structurile în care îşi desfăşoară
activitatea funcţionari publici cu statut special din cadrul Ministerului Administraţiei şi
Internelor, Direcţia Generală a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, Serviciul Român
de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de
Telecomunicaţii Speciale, precum şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare
organizează, coordonează şi controlează activitatea de securitate şi sănătate în muncă din
unităţile lor, prin serviciile de prevenire şi protecţie create sau desemnate de către aceste
instituţii, în scopul aplicării prevederilor prezentei legi.
(2) Cercetarea, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale produse
în unităţile din subordinea instituţiilor prevăzute la alin. (1) se efectuează de organele proprii ale
acestora.

(3) Instituţiile prevăzute la alin. (1) pot elabora reglementări proprii pentru aplicarea prezentei
legi, în completarea celor existente la nivel naţional.
CAPITOLUL XI: Dispoziţii finale
Art. 51
(1) Se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii
Sociale şi Familiei, următoarele acte normative:
a) normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi;
b) transpunerea directivelor specifice referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.2
(2) În aplicarea prevederilor prezentei legi, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei va
elabora proiecte de acte normative necesare implementării şi/sau adaptării situaţiilor existente la
cerinţele prezentei legi. 3
Art. 52
(1) Activităţile de interes naţional în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi sursele de
acoperire a cheltuielilor necesare în vederea realizării acestora se aprobă prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
(2) Activităţile de interes naţional privind cercetarea ştiinţifică în domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă se finanţează din fondurile prevăzute pentru acestea, potrivit legii.
Art. 53
(1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 octombrie 2006.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea protecţiei muncii nr. 90/1996,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 29 ianuarie 2001, cu
modificările şi completările ulterioare, Decretul Consiliului de Stat nr. 400/1981 pentru
instituirea unor reguli privind exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor,
întărirea ordinii şi disciplinei în muncă în unităţile cu foc continuu sau care au instalaţii cu grad
ridicat de pericol în exploatare, republicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 5 din 11 ianuarie
1982, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Prezenta lege transpune Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE privind introducerea de măsuri
pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă, publicată în
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 183/1989.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale
art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 646 din data de 26 iulie 2006
2 Modificat prin Hotarirea 600/2007.
3 Modificat prin Ordinul 753/2006.

 

Legea nr. 213 din 27 mai 2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România. Publicat în M.of. nr.492 din 1 iunie 2004.
    Normele metodologice de aplicare a Legii nr.213 / 2004 se găsesc în H.G. nr.788/2007.